Am un prost obicei: nu ma uit pe bonul de casa dupa ce cumpar ceva. De obicei apreciez destul de bine cat o sa coste ceva si nu prea m-am inselat.
Insa azi era sa imi iau teapa. Sa ma explic: am fost cu Ancoletta si cu Andy la pierdut timpul prin Baneasa (a se citi cumparaturi). Rupt de foame am zis sa mi-o astampar cu ceva din food-court. Dupa ce am analizat noi oferta de mancare libaneza ne-am oprit intr-un final cu decizia la Chopstix.
Niste pui cu ciuperci, vita cu ciuperci, o portie de orez cu legume si niste salata de alge (miam miam). Am fost serviti cu o mare scarba, de parca tipa care ne punea mancarea in cutii era printzesa si noi palmasii putzeam de la un kilometru de nasul mariei sale. Am platit si ne-am pus pe mancat. Si m-am uitat pe bon. Si m-am uitat pe tava. Si m-am mirat: "de unde naiba apare pe bon o portie de orez picant?"
Si m-am dus inapoi la printesa de-i putzea. I-am enumerat ce am comandat si i-am zis ca apare in plus o portie. Raspunsul a fost un "daaaa, vad" pierit, fara lipsa de chef si aerul de superioritate manifestat mai devreme. Evident, o bazaia musca pe caciula. N-a comentat si mi-a dat banii.
Numai ca acum stau si ma intreb: daca aduna 9 lei de la unul si de la altul, intr-o medie de 2-3 oameni pe ora, in 8 ore de munca sa se tot faca macar 150 lei. Nu-i rau, nu?
E, macar in seara asta pleaca cu 9 lei mai putin. Asa ca, sa ii explic pe limba ei: Sictir, fah!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment