Asta da distractie

Disclaimer: Nu sunt eu in poze.

Concert caritabil

Miercuri 22 Aprilie a fost un concert caritabil pentru Dragos Croitoru, un pusti de 18 ani, lovit de o boala crunta, leucemie mieloblastica. In momentul concertului era plecat din tara pentru tratament.

Statul roman, dupa ce a promis ca va acoperi toate costurile, s-a razgandit, astfel incat lui Dragos si celor dragi lui le trebuie inca 10.000 EUR pentru a acoperi cheltuielile.

Acesta a fost motivul pentru care s-a organizat concertul.
Pentru Dragos conturile sunt deschise la C. R. FIRENZE ROMANIA , titular cont CROITORU CORNELIA FLOARE , mama .
in eur : RO74DARO000600058033EU01
in lei : RO20DARO000600058033RO01

Ca prezenta i-am avut pe: Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Vasile Seicaru, Dinu Olarasu & Titus Constantin, Zoia Alecu, Maria Gheorghiu, Maria Magdalena Danaila, Karma, Titus Constantin & Iulia Mitrea.

Cateva poze de la concert:

Garofita Pietrei Craiului

O superba plimbare cu ocazia sarbatorilor pascale, inceputa de vineri 17 aprilie pana luni la pranz. Dupa zile de asteptare a venit si momentul plecarii. Direct de la munca spre statia de metrou Crangasi, de unde trebuia sa-l iau pe Fram. Saracul a stat si a asteptat pana am reusit sa ajung, la vreo 20 de minute dupa cele 10 minute estimate de mine.

Apoi luam si Mâtzul si purcedem la drum. Cand subsemnatul isi da seama ca a uitat mancarea. In camera serverelor. Dupa doua scaltoace dupa ceafa (in gand) ajungem inapoi, culegem mancarea si purcedem. Pe Iuliu Maniu. Maaare greseala. Ne-a luat 2 ore sa ajungem la intrarea pe autostrada. Evident, era inghesuiala naibii.

Si ajungem la Pitesti. GPS-ul, foarte amabil, imi arata el "fa dreapta, fa dreapta". Eu nu si nu, ca nu s-a terminat autostrada. Intr-un final imi dau seama ca am gresit drumul si fac stanga imprejur, spre Campulung Muscel. Drumul...groaznic, ca dupa bombardament.

Ajungem pe drumul forestier spre locul de parcare. 11 km parcursi intr-o ora. Aici ar fi trebuit sa lasam masinile si sa luam rucsacii in spinare. Dar, spre surpriza mea, Fordeanu (aka masina) s-a descurcat foarte bine si pe drumul spre cabana. 3.5 km parcursi in o ora jumatate.

Ca sa va fac un rezumat al urmatoarelor trei zile:

Prima zi: cafea, mic dejun, bere, plimbare (vezi poze), bere, vin, gratar, chitari, cantari, soba fierbinte, mult prea cald

A doua zi: cafea, mic dejun, bere, vin, gratar, bere, vin, chitari, cantari, soba fierbinte, mult prea cald, geam deschis

Ultima zi: cafea, mic dejun, plecare.

Pe drumul de intors, prin Targoviste, in afara de injuraturile constante datorita drumului, singurul lucru demn de mentionat e inghesuiala evidenta de pe autostrada, blocajul de la km 46 care a dus la iesirea spre Bolintin Vale, moment din care s-a mers normal.

Poze mai jos:

Pentru cei care vor mai multe poze si mai mari (comentarii aici): http://picasaweb.google.com/mihairusu/GarofitaPietreiCraiului#

Lansare de proiect

Azi, cu mare tamtam (a se citi "cu gandul la o bere") am lansat un proiect.
Il puteti gasi la http://www.asigurari-de-sanatate.ro ca sa aruncati un ochi si eventual sa-mi trimiteti comentarii (daca aveti).

Buluceala la romani

Azi am fost pieton. Evident, datorita institutiilor romanesti (azi Procuratura). Deoarece s-a schimbat Prim Procurorul de la parchetul de sector s-au dat noi dispozitii. Ca fiecare are propriul mod de a face treaba si ce a facut ala de dinainte e prost. Asa ca astept 20 de zile sa-mi dea un rahat de hartie sa-mi prelungesc dovada de circulatie.

Dar nu despre asta voiam sa scriu. Ci despre nevoia romanului de a fi el primul. Nu ma refer la cercetatori, olimpici si alte creiere luminate. Ma refer la tzugulanul roman.

Ma frapeaza de fiecare data nevoia unora de a se buluci. Iar exemplul cel mai simplu de observat este la metrou. De fiecare data cand se opreste metroul in statie in fata usii (de oricare parte) se inghesuie toti. Din interior vor sa iasa primii. De pe peron sa intre primii, chiar daca nu sunt locuri. Vrei si tu sa iesi linistit. Dar poti? Nu, tre sa dai coate, sa-ti tragi geanta sau ghiozdanul.

Toata inghesuiala asta mi-a adus aminte de o alta patanie. Acum aproape 2 ani, printr-o succesiune fericita de evenimente, mi-am facut concediul la New York. La intoarcere, la poarta de imbarcare, o multime de romani. In momentul in care s-a anuntat ca se face imbarcarea puteai sa iti dai seama imediat cine e roman si cine nu. Pentru ca romanii nostri erau buluc la intrare. Desi personalul anuntase ca se intra in functie de zona de pe bilet.

O pereche de conationali dau si ei sa intre. Isi prezinta biletul iar domnisoara care verifica le spune ceva de genul "Dumneavoastra nu va imbarcati acum, sunteti zona C, acum se face imbarcarea pentru zona A si B". Ai nostri dau din cap ca au inteles si, spre distractia mea, fac un pas in spate. Jur ca in momentul ala mi-am spus ca sunt tampiti. Cat de greu e sa faci un pas sau doi in lateral sa faci loc altora sau si mai bine, sa iti pui fundul pe un scaun? Ei nu, au facut un pas in spate si au ramas fix pe mijloc unde incurcau drumul.

Ca la nebuni.

Ce face curiozitatea din om

In seara asta, dupa o zi istovitoare de munca in gradina, micul Actzipild s-a gandit sa-si verifice email-ul, gandindu-se ca poate a comentat cineva pe blog.

Toate bune si frumoase, calculatorul pornit, intra repede in Start, Run, tasteaza iexplore (deh, era prea greu sa faca click pe icon), repede repede baga in adresa http://www.gmail.com/ si *bang* dezastru:

Suparat si dezamagit, micul Actzipild da sa plece cand vede jos link-ul magic: Show Detailed Technical Info. Curios din fire isi zice: "Mai vericule, ia sa vad eu ce a stricat Google acolo, ca poate e ceva interesant."

Cu mana tremuranda si ochii holbati, mintea deschisa gata sa acapareze imensitatea informatiilor ce-l asteptau indreapta cursorul de la mouse catre link si in linistea incaperii se aude un *click*.

Dupa 5 secunde de holbat mai ceva ca la minunile lumii un gand se infiripa incet incet. Dar va las pe voi sa-mi spuneti care a fost gandul ala, privind imaginea de mai jos (imensitatea informatiilor e marcata cat se poate de vizibil):

Parcarea si mitocanul - poveste de dimineata

A fost odata ca niciodata un Fordeanu parcat in fata blocului, in diagonala, in noile parcari facute de primaria de sector. Dupa o noapte petrecuta in racoare, alaturi de un Seat Leon galben, de dimineata s-a trezit ca-i tine companie o alta masina. Dar nu alaturi, asa cum ar fi fost normal si politicos. Ci proptita in dreptul "fundului" lui, blocandu-i iesirea.

Ce e ciudat e ca mai erau locuri de parcare si in dreapta lui si in stanga lui. Noul venit, asezat fara sa salute, a stat acolo pret de cam doua ore. Lucru confirmat de altfel de stapanul lui Fordeanu, dl. Actzipild.

Stapanul a avut timp sa isi bea cafeaua, sa manance micul dejun, sa faca dus, sa il injure pe boul care i-a blocat masina, sa isi dezvolte o extrem de mare consideratie asupra mamei celui care parcase ca vita incaltata pomenindu-i de neamuri de mult uitate, sa o arda suspect pe bloguri, sa se spele pe dinti. Toate astea in pijama.

Cand stapanul a coborat jos, Fordeanu, suparat foc pe noul venit a inceput sa scoata niste zgomote foarte ascutite, ceva in genul "Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit, tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit". Dupa aproximativ doua minute de tiiiit au venit si stapanii vecinului de "fund". Fordeanu a fost uimit sa auda un limbaj tare ciudat care suna cam asa: "Hai dom'le ca n-am stat mult".

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea (printre injuraturile stapanului si bombaneli).