Garofita Pietrei Craiului

O superba plimbare cu ocazia sarbatorilor pascale, inceputa de vineri 17 aprilie pana luni la pranz. Dupa zile de asteptare a venit si momentul plecarii. Direct de la munca spre statia de metrou Crangasi, de unde trebuia sa-l iau pe Fram. Saracul a stat si a asteptat pana am reusit sa ajung, la vreo 20 de minute dupa cele 10 minute estimate de mine.

Apoi luam si Mâtzul si purcedem la drum. Cand subsemnatul isi da seama ca a uitat mancarea. In camera serverelor. Dupa doua scaltoace dupa ceafa (in gand) ajungem inapoi, culegem mancarea si purcedem. Pe Iuliu Maniu. Maaare greseala. Ne-a luat 2 ore sa ajungem la intrarea pe autostrada. Evident, era inghesuiala naibii.

Si ajungem la Pitesti. GPS-ul, foarte amabil, imi arata el "fa dreapta, fa dreapta". Eu nu si nu, ca nu s-a terminat autostrada. Intr-un final imi dau seama ca am gresit drumul si fac stanga imprejur, spre Campulung Muscel. Drumul...groaznic, ca dupa bombardament.

Ajungem pe drumul forestier spre locul de parcare. 11 km parcursi intr-o ora. Aici ar fi trebuit sa lasam masinile si sa luam rucsacii in spinare. Dar, spre surpriza mea, Fordeanu (aka masina) s-a descurcat foarte bine si pe drumul spre cabana. 3.5 km parcursi in o ora jumatate.

Ca sa va fac un rezumat al urmatoarelor trei zile:

Prima zi: cafea, mic dejun, bere, plimbare (vezi poze), bere, vin, gratar, chitari, cantari, soba fierbinte, mult prea cald

A doua zi: cafea, mic dejun, bere, vin, gratar, bere, vin, chitari, cantari, soba fierbinte, mult prea cald, geam deschis

Ultima zi: cafea, mic dejun, plecare.

Pe drumul de intors, prin Targoviste, in afara de injuraturile constante datorita drumului, singurul lucru demn de mentionat e inghesuiala evidenta de pe autostrada, blocajul de la km 46 care a dus la iesirea spre Bolintin Vale, moment din care s-a mers normal.

Poze mai jos:

Pentru cei care vor mai multe poze si mai mari (comentarii aici): http://picasaweb.google.com/mihairusu/GarofitaPietreiCraiului#

Lansare de proiect

Azi, cu mare tamtam (a se citi "cu gandul la o bere") am lansat un proiect.
Il puteti gasi la http://www.asigurari-de-sanatate.ro ca sa aruncati un ochi si eventual sa-mi trimiteti comentarii (daca aveti).

Buluceala la romani

Azi am fost pieton. Evident, datorita institutiilor romanesti (azi Procuratura). Deoarece s-a schimbat Prim Procurorul de la parchetul de sector s-au dat noi dispozitii. Ca fiecare are propriul mod de a face treaba si ce a facut ala de dinainte e prost. Asa ca astept 20 de zile sa-mi dea un rahat de hartie sa-mi prelungesc dovada de circulatie.

Dar nu despre asta voiam sa scriu. Ci despre nevoia romanului de a fi el primul. Nu ma refer la cercetatori, olimpici si alte creiere luminate. Ma refer la tzugulanul roman.

Ma frapeaza de fiecare data nevoia unora de a se buluci. Iar exemplul cel mai simplu de observat este la metrou. De fiecare data cand se opreste metroul in statie in fata usii (de oricare parte) se inghesuie toti. Din interior vor sa iasa primii. De pe peron sa intre primii, chiar daca nu sunt locuri. Vrei si tu sa iesi linistit. Dar poti? Nu, tre sa dai coate, sa-ti tragi geanta sau ghiozdanul.

Toata inghesuiala asta mi-a adus aminte de o alta patanie. Acum aproape 2 ani, printr-o succesiune fericita de evenimente, mi-am facut concediul la New York. La intoarcere, la poarta de imbarcare, o multime de romani. In momentul in care s-a anuntat ca se face imbarcarea puteai sa iti dai seama imediat cine e roman si cine nu. Pentru ca romanii nostri erau buluc la intrare. Desi personalul anuntase ca se intra in functie de zona de pe bilet.

O pereche de conationali dau si ei sa intre. Isi prezinta biletul iar domnisoara care verifica le spune ceva de genul "Dumneavoastra nu va imbarcati acum, sunteti zona C, acum se face imbarcarea pentru zona A si B". Ai nostri dau din cap ca au inteles si, spre distractia mea, fac un pas in spate. Jur ca in momentul ala mi-am spus ca sunt tampiti. Cat de greu e sa faci un pas sau doi in lateral sa faci loc altora sau si mai bine, sa iti pui fundul pe un scaun? Ei nu, au facut un pas in spate si au ramas fix pe mijloc unde incurcau drumul.

Ca la nebuni.

Ce face curiozitatea din om

In seara asta, dupa o zi istovitoare de munca in gradina, micul Actzipild s-a gandit sa-si verifice email-ul, gandindu-se ca poate a comentat cineva pe blog.

Toate bune si frumoase, calculatorul pornit, intra repede in Start, Run, tasteaza iexplore (deh, era prea greu sa faca click pe icon), repede repede baga in adresa http://www.gmail.com/ si *bang* dezastru:

Suparat si dezamagit, micul Actzipild da sa plece cand vede jos link-ul magic: Show Detailed Technical Info. Curios din fire isi zice: "Mai vericule, ia sa vad eu ce a stricat Google acolo, ca poate e ceva interesant."

Cu mana tremuranda si ochii holbati, mintea deschisa gata sa acapareze imensitatea informatiilor ce-l asteptau indreapta cursorul de la mouse catre link si in linistea incaperii se aude un *click*.

Dupa 5 secunde de holbat mai ceva ca la minunile lumii un gand se infiripa incet incet. Dar va las pe voi sa-mi spuneti care a fost gandul ala, privind imaginea de mai jos (imensitatea informatiilor e marcata cat se poate de vizibil):

Parcarea si mitocanul - poveste de dimineata

A fost odata ca niciodata un Fordeanu parcat in fata blocului, in diagonala, in noile parcari facute de primaria de sector. Dupa o noapte petrecuta in racoare, alaturi de un Seat Leon galben, de dimineata s-a trezit ca-i tine companie o alta masina. Dar nu alaturi, asa cum ar fi fost normal si politicos. Ci proptita in dreptul "fundului" lui, blocandu-i iesirea.

Ce e ciudat e ca mai erau locuri de parcare si in dreapta lui si in stanga lui. Noul venit, asezat fara sa salute, a stat acolo pret de cam doua ore. Lucru confirmat de altfel de stapanul lui Fordeanu, dl. Actzipild.

Stapanul a avut timp sa isi bea cafeaua, sa manance micul dejun, sa faca dus, sa il injure pe boul care i-a blocat masina, sa isi dezvolte o extrem de mare consideratie asupra mamei celui care parcase ca vita incaltata pomenindu-i de neamuri de mult uitate, sa o arda suspect pe bloguri, sa se spele pe dinti. Toate astea in pijama.

Cand stapanul a coborat jos, Fordeanu, suparat foc pe noul venit a inceput sa scoata niste zgomote foarte ascutite, ceva in genul "Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit, tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiit". Dupa aproximativ doua minute de tiiiit au venit si stapanii vecinului de "fund". Fordeanu a fost uimit sa auda un limbaj tare ciudat care suna cam asa: "Hai dom'le ca n-am stat mult".

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea (printre injuraturile stapanului si bombaneli).

Fauna din jurul blocului

Dupa cum se stie, din toate directiile se trambita criza economica. Odata cu ea ni se anunta ca sunt mii si zeci de mii de joburi pierdute de cei plecati la munca in strainatate, motiv pentru care s-au intors acasa.

Pe langa asta, a venit primavara. Caldura incepe sa se faca simtita.

Adunate cele doua genereaza un efect nedorit: cresterea faunei din jurul blocului.

Sambata, undeva in dreapta scarii, se instalasera pe un A4 doi indivizi cu o bere. Cat m-am dus pana la magazin sa cumpar clatite (meniul de seara era clatite trase in rom cu ciocolata si nuca) s-a produs multiplicarea acestor specimele ale "Golanus Blocus" la un numar de 6.

Duminica, dupa o mica plimbare la gradina, cand am ajuns, ce sa vezi? Din specia "Burtosus Blocus", erau adunati in fata unei shaormarii de la parter in jur de 10 indivizi iar dintr-o Skoda Octavia ragaiau manelele (cred ca la momentul respectiv era ceva "de la Valcea" dupa cum proclama unul la microfon). Evident, sonorul era dat suficient de tare sa se auda pana la etajele superioare. Distractia a continuat pana undeva la miezul noptii, la un volum ceva mai redus.

Astept cu mare interes gratarele pe spatiul verde si gastile de 20-30 de persoane cu scaunase pliabile si cu manele-n boxa.

Posta Romana - incompetenta

Azi dimineata in cutia postala gasesc un "aviz" de la Posta Romana, pentru 2 sc. voluminoase ExA. Exact asa scria. Toate bune si frumoase, deoarece asteptam sa imi ajunga 3 box-set-uri cu The Wheel of Time - Robert Jordan.

Ca atare ma deplasez la Oficiul 8 al Postei. Acolo, evident, coada. Si stau jumatate de ora ca sa ajung in fata si sa fiu intrebat: dumneavoastra? Ii arat avizul si spun ca am doua colete. Evident, aveam doua scrisori. Care se luau de la alt ghiseu. In celalalt oficiu. Noroc ca in partea cealalta nu era coada.

Apare o doamna: "Nu va suparati, ma lasati in fata, ca eram mai devreme, m-au trimis dupa stampila". Imi zic eu ca nu e mare problema daca intra si doamna respectiva sa-si rezolve problema, oricum asteptasem. Cand, tanti de la ghiseu, ii zice: "Uitati, e de la circa financiara" si ii da scrisoarea. La care doamna, evident enervata: "Pai bine doamna, daca nu era nevoie de stampila de ce m-ati trimis acasa dupa ea?" si pleaca. Tanti de la ghiseu zice catre mine: "Pai nu, ca eu ii zisesem de stampila postei." si rade nervos.

Ii dau avizul, completeaza intr-un borderou, semnez si imi da scrisorile: doua pachete de 10x20x30 cm. Cum au intrat in categoria scrisori nu stiu, dar nu ma mai intereseaza.

Au ajuns! Iata si o poza.

Tiesto - agonie si extaz - partea a doua

Invariabil, astfel de evenimente publice atrag o multime de oameni. Majoritatea acestora intra in categoria celor normali, pe langa care treci fara sa le arunci o a doua privire.

Dar exista si cea de-a doua categorie, cea a celor iesiti din comun, fie prin imbracaminte sau aspect fizic, fie prin modul de comportament.

Primul personaj este un tanar de aproximativ 20 si un pic de ani, tuns intr-un inconfundabil stil "emo", purtand un tricou pe care scria "Born to rock - 1960 si ceva". Poate nimic interesant, dar mi-a atras atentia cocktail-ul de stiluri.

Al doilea personaj a iesit in schimb mult mai mult in evidenta. Sa fi fost faptul ca mirosea a bradut odorizant de masina? Sa fi fost faptul ca la un moment dat striga "Ploaie!" si incepea sa dea din maini? Sau ca striga "Tunete!" si se lasa in jos si incepea sa izbeasca cu picioarele?
Cred ca cireasa de pe tort a fost momentul in care el impreuna cu alti 4 prieteni au incins o hora izbind cu picioarele in podea.

Daca in cazul primului nu aveai impresia ca era la locul nepotrivit, in cazul celui de-al doilea si prietenilor lui am avut un puternic sentiment de nepotrivire. Nu am putut sa ma abtin sa nu gandesc ca poate gresisera locul sau ca-i pacalise unul din bisnitarii care vindeau bilete afara.

Tiesto - extaz si agonie

Ieri noapte, pe 22 martie, am avut parte de unul din cele mai frumoase concerte la care am asistat.Protagonist: unul din cei mai mari, daca nu cel mai mare, DJ Tiesto.

Seara a inceput cum nu se poate mai bine, cu cautatul unui loc de parcare. Am gasit intr-un final pe o bordura.Apoi, la sfatul lui Laur (mersi domnule!) mi-am lasat geaca in masina si am alergat catre Polivalenta.Afara, evident, era frig. Desi concertul era anuntat ca incepe cu warm-up-ul la ora 10, la si jumatate inca nu se intra. Asa ca da-i si tremura. Salvarea a venit de la prietena mea (un pupic pentru ea), care a venit cu ideea o sa tin in brate, duda de mine nu se gandise la asta. Evident, am uitat si de frig (partial) cu aceasta ocazie.

Dupa cam trei sferturi de ora de inghesuiala pe laterala intrarii am constatat ca eram in continuare ultimii si ne-am dus prin fata. Unde am intrat in mai putin de 2 minute. Warm-up-ul (se pare) era asigurat de Pagal. Nu m-a entuziasmat prea tare.

In jur de ora 1 a inceput exazul: DJ Tiesto pe scena. Un set fantastic, jocuri de lasere, lumini. Sala, evident, era arhiplina. Toata lumea dansa, toata lumea aplauda. Din pacate nu am fost inspirat sa-mi iau camera, fiindu-mi teama ca nu voi fi lasat sa intru cu ea.

Am pus doua filmulete facute cu telefonul. Calitatea este groaznica, evident, iar sunetul este absolut infect. Daca vreti sa le vedeti va recomand sa dati "mute". You have been warned.





Dupa patru ore de topaiala, cantat, strigat si pupat a venit finalul.A urmat alergatura la masina, pe cam 1 grad, fiind in tricou si hanorac si nitel transpirati. Evident, cu dardaiala de rigoare.

Toate peste toate, cu exceptia porcariilor cu care (din pacate) ne obisnuim, concertul a fost magnific.

Later edit: de la Sunshine, un mic addendum.

Sfarsitul unei lumi vechi - NannyMUD

Astazi am aflat de la un prieten vechi despre sfarsitul unui joc pe care il jucam cu mare ardoare acum multi ani de zile. Era un joc in mod text, succesor al renumitelor chat-uri si precursor al MMO-urilor. Jocul se chema NannyMUD, era un tip de Multi-User Dungeon (MUD) dezvoltat pe o tema fantasy/medievala. Magia acestui joc era creata de oamenii cu care jucai si de imersiunea in "lumea" respectiva.

Nanny-world, o lume creata de jucatori pentru jucatori. Fiecare avea sansa de a-si crea propria zona. Cu quest-uri, puzzle-uri, mici trick-uri care incantau. Spre deosebire de MMO-urile de azi, atunci citeai descrierea camerei/locatiei respective si tu erai cel care isi crea detaliile in minte. Existau diverse obiecte cu care sa interactionezi, unele pe care le foloseai drept unelte, altele pe care le foloseai drept arme. Existau personaje care interactionau cu tine (evident, bazate pe un fel de script). Daca aveai o imaginatie prea bogata jocul devenea o incantare prin prisma explorarii lumii, sa ajungi in locuri pe care altii nici macar nu le visasera.Fiecare wizard (creatori de joc) se intrecea in a dezvolta o zona cat mai complexa si in acelasi timp plina de locuri de explorat.

Oamenii cu care jucai erau din toata lumea. Aveam prieteni pe mai toate continentele, prieteni dragi, pe care nu-i vazusem la fata decat in poze. In Romania erau grupuri in Bucuresti, Iasi, Tg. Mures, in toate orasele mari. Uneori se organizau ceea ce noi numeam mud-party, unde ne adunam intr-un oras si chefuiam un weekend intreg. Uneori ne adunam si 20 intr-un laborator in Automatizari si Calculatoare si ne jucam cu orele. Daca nu chiar cu zilele. Dar atunci nu conta, eram inconstienti, pierdeam nopti, pierdeam cursuri, laboratoare, picam la examene.

Dar astazi am aflat ca NannyMUD este pe moarte. Din lipsa oamenilor care sa se joace. Evident, noi cei care ne conectam atunci am evoluat. Odata cu avansarea in varsta prioritatile s-au schimbat: job-ul, familia. Iar cei care ar putea sa se joace acolo sunt prinsi de alte jocuri, MMO-urile. Culoarea lor, usurinta in interactiune (gandeste-te ca eu trebuia sa tastez fiecare comanda) atrage. Dar cel putin pentru mine nu e acelasi lucru. In NannyMUD era uneori ca si cum citesti o carte si iti alegi sau chiar creezi tu firul povestii. In MMO-uri imaginile sunt deja create, nu iti mai pun imaginatia la incercare.

Intr-un fel m-a intristat aceasta veste. Dar m-a bucurat ca mi-a dat ocazia sa-mi aduc aminte de acele clipe.Dar tu? Ai trecut prin asa ceva?

Scoala de Folk - 11 Martie 09

Din pacate, independent de vointa celor de la Scoala de Folk, concertele au fost amanate pe o perioada de aproximativ 3 saptamani, pana cand se va gasi o alta locatie.

Detalii mai multe direct la ei pe blog (link mai sus).

Lupta cu institutiile statului

Dupa cum poate se stie, am o problema cu carnetul. Anul trecut in octombrie am avut un accident minor dar in urma caruia cel pe care l-am lovit a avut o vanataie si o zgarietura. Ambele la genunchi.Automat, asta s-a tradus in retinerea permisului si inceperea unui dosar de cercetare penala.

Distractia cea mai mare vine la modul in care politia romana gestioneaza aceste dosare. Eu, daca vreau sa conduc masina, trebuie ca in fiecare luna sa imi "reinnoiesc" dovada. De fapt trebuie sa obtin o stampila si o semnatura de la seful politiei circulatie. Dar mai intai trebuie sa obtin acordul procurorului. Asta inseamna o plimbare pe luna la Parchetul de pe langa judecatoria sector 4. In spate la Spitalul Coltea.

Ajuns acolo ti se pot intampla urmatoarele:
- Sa stai ca prostul, ca procurorul de serviciu nu vine la 9 cand incepe programul. Nu, el vine la 10, ca are trei coaie. Tu, ca opincar, n-ai decat doua si cum doi e mai mic decat trei, stii ce se intampla.
- Sa stai ca prostul, ca procurorul de serviciu nu si-a baut cafeaua acasa si n-a citit ziarul. Astea le face la munca.
- Sa stai ca prostul, ca procurorul de serviciu nu are "modelul" sa-l tipareasca, si trebuie sa faca rost de el.

In general obtinerea hartiei dureaza in jur de o ora, o ora jumatate. Timp in care stai pe hol. Unde nu sunt scaune decat la 50 de metri de birou. Si daca pleci din fata usii apare un altul care se baga repede, sa nu stea ca prostul (de tine).

Ai obtinut hartia. Acum trebuie sa-ti "vizezi" dovada. Ceea ce inseamna un drum la Udriste. Unde, de obicei, ghici ce se intampla. Exact, stai ca prostul. Ca e coada. Mare. Evident, "folclorul de coada" e la ordinea zilei. Fiecare de acolo a avut accident si fiecare isi da cu parerea cum ar fi trebuit celalat sa procedeze ca sa nu mai ajunga sa stea la coada ca prostul. Adica sa fii "baiat destept".

Dar asta nu e tot, e doar povestea dovezii. Cu dosarul e alta distractie. El sta. Evident, in cercetare, adica e tare greu sa cercetezi o hartie de la spital unde spune ca victima nu necesita nici o zi de spitalizare. Nu, politistul roman cerceteaza. Cu lunile.

Si ne mai miram de ce merg lucrurile prost in Romania. Voi ce aventuri ati avut cu ei?

Scoala de Folk - 3 Martie 09

Aseara s-a organizat un nou concert sub coordonarea celor de la Scoala de Folk. Au cantat in ordine: Alex (cred), Adina, Ioana si cei de la Om Bun.

Locatia, ca si data trecuta, El Grande Comandante, dar subsolul 1. Din pacate n-am avut posibilitatea sa fac poze prea reusite, avand lumina in spatele celor care cantau. Sper ca totusi cele pe care le-am ales nu sunt chiar asa de rele.

Casa la tara

Multi au o casa la tara. Fie a bunicilor, a parintilor sau chiar ridicate de ei.Fara indoiala, toti se duc cu placere acolo. Evident, ma numar si eu printre cei cu casa si gradina in afara Bucurestiului (ca altfel nu ma apucam sa scriu despre asta).

Nu dau pe afara de chef sa merg acolo cand e de munca, dar chiar si asa e o placere sa ma duc. Vara, cand in Bucuresti zornaie toate aparatele de aer conditionat, acolo e tare bine. Sa stai tolanit in scaun sau in balansoar (nu inca, dar va fi), cu o bere rece in mana, savurand racoarea de pe terasa. Dar asta va fi la vara.

Acum vine primavara. E o gramada de treaba. Duminica am fost sa stropim copacii. Urmeaza pregatirile de pus legume, plantarea/sadirea lor efectiva, tuica sau vinul pe terasa, eventual un gratar bine perpelit. Iar daca mai ramane timp liber, poate si un mers la peste.
Dar pana una alta, unde gasesc eu o carte sa-mi arate cum se curata copacii?

Nepregatit la munca

E o chestie pe care n-am sa pot sa o inteleg niciodata: iti lipsesc cunostintele de baza pentru job-ul pe care il ai dar te doare la basca, nu incerci sa faci nimic pe chestia asta. Si te trezesti in situatia in care pui intrebari stupide altora, ca ti s-a cerut sa dai niste date sau informatii si tu habar nu ai de unde sa le iei. Si culmea e ca toata lumea iti spune "pai e treaba ta" dar tu l-ai luat pe "nu stiu" in brate si dai din umeri.

De o astfel de persoana mi se intampla sa ma lovesc, daca nu zilnic, macar o data la doua zile. Ce e mai nasol e ca uneori dau de aceeasi persoana cu diverse probleme pe care trebuie sa le rezolve. Si vine si intreaba "Dar aia cum o fac? Dar pe cealalta?". Si stau si ma uit la persoana respectiva cateva secunde, nevenindu-mi sa cred ca e real ce se intampla. Si stau inca vreo cateva secunde incercand sa ma decid daca sa o ajut sau daca sa o expediez pe capul altuia.

Urasc sa mi se intample chestia asta.

Scoala de folk - Dragobete

Pe 24 Februarie, in El Grande Comandante s-a organizat un concert folk de catre Scoala de Folk. Muzica buna, bere (fara alcool, ca eram cu masina), prieteni. Ce mai, atmosfera placuta.

Cateva poze mai jos:

De inceput

"Today is a good day for science!" zicea un personaj animat. Eu zic "Today is a good day for blogging!". Sau macar pentru un inceput.

Ma voi oripila de prostiile mele, de aberatii, de poze nereusite. Evident, si de lipsa de idei.

Asadar, la drum.