Ca prin urechile acului

Uneori e bine sa o mai lalai pe acasa. Nu de alta, dar poti avea un dram de noroc.
Sa va explic de ce:

Azi am lalait-o pana cand sa plec la munca. Partial lipsa de chef, partial lene.
Iau rucsacul in spate, bag castile in urechi, ies din lift si cand ma uit pe usa blocului sa-mi sara camasa din pantaloni: ridicau masini.

Acum sa precizez: eu parcasem pe strada intr-o zona unde stiam ca e parcarea interzisa. Doar ca nu ridicau masini de acolo, ca jumatate de cartier parca asa.

Inutil sa va explic viteza pe care am luat-o alergand inapoi acasa sa iau cheile de la masina. Am aruncat rucsacul pe jos, am gonit matza (zapacita voia sa iasa pe scara blocului la plimbare) si am inhatat cheile. Cand am ajuns jos tocmai plecau cu masina parcata in spatele meu si o alta traznaie de masina de ridicat astepta pe partea cealalta a drumului.

Usurat ca nu eram eu cu ochii holbati dupa masina, m-am urcat si am mutat-o in spatele blocului. Probabil o sa imi vina o amenda de parcare. O merit, nu zic nu, ca doar stiam ca parchez aiurea.

Oamenii prea insistenti

Redau un dialog avut acum putin timp:

- Nu vrei sa schimbam <...>?
- Nu, e o chestie valabila pentru toata lumea. Nu se schimba.
- Pai da, dar uite ca functioneaza asa.
- Nu, functioneaza altfel.
- Si nu vrei sa o schimbam?
- Nu, nu se modifica. E o configurare <...>
- Si nu vrei sa o modificam?

Se observa ceva?
Nu suport oamenii prea insistenti.
Pentru cei care au obiceiul asta prost: oameni buni, opriti-va. Nimanui nu-i place sa fie frecat la cap in conditiile in care a dat deja un raspuns argumentat. Orice insistenta dupa e semn ca sunteti de-a dreptul idioti.